Cine îmbracă uniforma... nu trebuie să dezbrace credinţa!

Agent ÅŸef Petru BohuÅŸ
Poliţia Municipiului Oradea

După doi ani de pregătire la Şcoala de Subofiţeri Miliţie Câmpina, în toamna anului 1988, începeam cariera de miliţian în cadrul Inspectoratului de Miliţie al Judeţului Hunedoara. Într-o noapte a anului 1990, în timp ce eram de serviciu, supraveghind circulaţia pe drumurile publice, în comuna Băcia, am fost la un pas de moarte! Un conducător auto, care circula cu viteză foarte mare, a refuzat să oprească la semnalul meu, punându-mi astfel serios viaţa în pericol! În acele clipe deja m-am văzut mort şi am realizat, cu o viteză fulgerătoare, cât de nesigură este viaţa! De asemenea, ştiam că nu sunt pregătit să mă întâlnesc cu Dumnezeu în lumea de dincolo!

În copilărie, citisem o parte din Biblie, şi ocazional, participasem la programele bisericii baptiste din satul meu natal, Ţigăneştii de Criş, judeţul Bihor. Ulterior, am fost atras de valul distracţiilor de tot felul. Frecventam cu pasiune balurile, discotecile şi alte locuri de distracţie, în compania altor tineri de seama mea.

Mă ascundeam în spatele lozincii: „ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place�. Căutam un sens al vieţii şi nu reuşeam să-l găsesc în preocupările mele zilnice. În familia mea nu se practica o viaţă de rugăciune şi nici citirea Scripturilor, cu toate că ne consideram oameni religioşi, aparţinători ai unei biserici tradiţionale. În schimb, băuturile alcoolice, înjurăturile şi alte vicii, nu lipseau din casa noastră. Tatăl meu a decedat la vârsta de 40 de ani, iar mama, la doar 36 de ani, a rămas văduvă, fără loc de muncă, cu patru copii, dintre care cel mai mic avea doar 5 ani!

Doream să-mi cunosc viitorul, destinul. Aşa că, într-o zi, pe când eram elev în şcoala de miliţie, împreună cu un coleg şi bun prieten, am mers la… o vrăjitoare! Aceasta, mai întâi, ne-a întrebat dacă credem în Dumnezeu. Apoi, folosindu-se de farmecele ei, a descoperit că suntem miliţieni.

Vrăjitoarea s-a speriat foarte tare de noi, întrucât aceste practici erau interzise cu desăvârşire prin lege, înainte de 1989. Amândoi am plecat de acolo tulburaţi şi total dezorientaţi! După absolvirea şcolii de miliţie, mi-am dedicat întreaga viaţă acestei profesii şi de multe ori eram foarte dur în relaţiile cu cetăţenii, cu semenii mei. În inima mea, continua să existe un gol imens şi nu ştiam cum ar fi putut să fie umplut! Cuvântul lui Dumnezeu afirmă că: „Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte.� (Proverbe 16:25). Umblam în întuneric şi trăiam în faptele întunericului, fapte de care şi acum, când scriu această mărturie, mi-e ruşine! Acasă aveam felurite băuturi alcoolice şi reviste cu caracter pornografic, la care am renunţat numai după ce am ajuns să-L cunosc pe Dumnezeu în mod personal. După mai multe falimente în viaţă, fiinţa mea era zdrobită şi nu vedeam vreo ieşire spre mai bine.

Dar, spre finele anului 1992, s-a produs o mare cotitură în viaţa mea, când am hotărât că îl voi urma pe Domnul Iisus Hristos tot timpul care mi-a mai rămas de trăit în viaţa aceasta pământească. De fapt, înaintea lui Dumnezeu, totul este gol şi descoperit şi nimeni nu trăieşte ascuns de El! În disperarea mea, am ridicat privirea spre Dumnezeu şi i-am mărturisit toate eşecurile, slăbiciunile şi păcatele din viaţa mea! Un tânăr credincios din comuna Ciumeghiu, judeţul Bihor, unde lucram atunci ca şi ajutor şef de post, m-a vizitat acasă, mi-a dăruit o Biblie şi m-a sfătuit s-o citesc apoi, m-a invitat să-l însoţesc la o biserică în care Hristos Domnul este onorat şi în care Cuvântul lui Dumnezeu este predicat cu claritate. La început, am ezitat, pentru că datorită educaţiei ateiste din şcoală, am avut o părere foarte rea despre creştinii evanghelici, pe care îi consideram „sectanţi�. Însă, după câteva săptămâni, am acceptat să particip la programul bisericii baptiste Emanuel din Oradea! Acolo mi-a vorbit Dumnezeu într-un mod special şi personal.

Predicatorul descria scena însângerată din dealul Golgota, unde singurul Fiu al lui Dumnezeu, Iisus Hristos, de dragul meu şi pentru mântuirea mea, stătea atârnat pe o cruce romană, în arşiţa soarelui, răstignit între doi tâlhari. El, Cel Neprihănit, a luat asupra Lui toate păcatele mele, plătind preţul în locul meu.

Citind Noul Testament, m-am văzut ca într-o oglindă: murdar, sărac şi gol, în contrast cu aşteptările lui Dumnezeu! Acest gol din viaţa mea, a fost însă umplut deplin de Iisus Hristos, atunci când L-am acceptat pe El ca Mântuitor şi Domn al meu! Din totdeauna m-am considerat a fi un om religios şi mă rugam destul de des, dar abia atunci, când m-am apropiat în modul cel mai serios de Dumnezeu, am înţeles ceea ce spune Dumnezeu prin profetul Isaia: Mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să vă asculte! (Isaia 59:1,2).

Am înţeles atunci că: „nu tot ceea ce este frumos înaintea oamenilor este plăcut şi lui Dumnezeu�. După o viaţă de zbucium şi înfrângeri repetate, la vârsta de 27 de ani, am descoperit soluţia lui Dumnezeu pentru iertarea tuturor păcatelor mele şi trăirea unei vieţi noi, de biruinţă, în Domnul Hristos.

Pentru că lumina nu poate fi ţinută în ascuns, familia mea, colegii şi chiar şefii mei au sesizat schimbările de conduită şi comportament care s-au produs în fiinţa mea. Odinioară, obişnuiam să întrebuinţez cuvinte obscene şi glume proaste, dar Dumnezeu mi-a dăruit în schimb un alt vocabular, format din cuvinte de laudă la adresa Lui, iar odată cu schimbarea vorbirii, Duhul Sfânt mi-a schimbat şi vechea atitudine, a firii pământeşti, cu o atitudine nouă, de respect, faţă de toţi oamenii! Dacă înainte acţionam după standardele schimbătoare ale lumii acesteia, acum mă conformez standardelor veşnice trasate de Însuşi Domnul Iisus Hristos.

Nu cunoşteam atunci alţi poliţişti care să fie practicanţi ai credinţei biblice pentru că regimul comunist de dinainte de 1989 a reuşit să-i înstrăineze, pe cei mai mulţi, de Dumnezeu, prin filozofiile ateiste promovate. Un ofiţer de poliţie m-a sfătuit să analizez bine lucrurile înainte de a lua hotărârea cea mai bună. „Dacă te pocăieşti – spunea el – şi devii membru într-o biserică evanghelică, atunci vei avea de suferit în exercitarea profesiei de poliţist�. Tocmai de aceea m-am hotărât să plătesc preţul uceniciei în şcoala lui Iisus. Unuia dintre prietenii mei i-am mărturisit că sunt gata să renunţ mai degrabă la „uniformă�, decât la calitatea de copil al lui Dumnezeu, iar dacă Domnul are un plan special cu mine în această instituţie, atunci nimeni nu va putea să mă elimine din structurile Ministerului de Interne.

Într-adevăr, faptul că am ales să fac parte dintr-o biserică evanghelică mi-a cauzat unele greutăţi în relaţia cu superiorii mei. Eram privit cu ostilitate, fapt pentru care mi-a venit ideea să demisionez. Totuşi nu am pus în aplicare acest gând, ci am venit înaintea Domnului Iisus, în rugăciune, cerându-I să-mi arate clar ceea ce am de făcut. La începutul anului 1994 am fost detaşat cu serviciul pentru o lună în Oradea alături de alţi colegi din diferite comune ale judeţului Bihor. M-am rugat Domnului astfel: „Doamne Iisuse, sunt doar la începutul vieţii mele de credinţă şi doresc să ştiu care este planul Tău privitor la viitorul meu. Dacă în această lună vei transforma viaţa unui coleg, iar acesta va fi cazat în aceeaşi cameră de hotel cu mine, atunci voi fi sigur că voia Ta este să rămân în continuare în poliţie, iar dacă nu se vor împlini aceste două semne, voi înţelege că este mai bine să mă retrag din Ministerul de Interne�. Dumnezeu a răspuns acestei rugăciuni, astfel că, în acea perioadă, poliţistul Coraş Simion-Isaia, care a fost cazat în aceeaşi cameră de hotel cu mine, m-a însoţit la Biserica Baptistă Emanuel din Oradea unde l-a primit pe Domnul Iisus în inima lui! Dumnezeu a răspuns prompt la rugăciunile pe care I le-am înălţat şi iată că eram deja doi poliţişti bihoreni, decişi să-L urmăm pe Domnul Iisus! În cursul aceluiaşi an, atât eu cât şi Simion ne-am mutat cu serviciul la Biroul de Poliţie Băile Felix.

Datorită deciziei mele de al urma pe Domnul Iisus Hristos pe calea îngustă, am fost etichetat de către unii cunoscuţi ca un „fanatic�. Unii se întreabă: „Ce este pocăinţa?� Ea nu este o religie, sau o grupare la care să aderi, ci e o experienţă lăuntrică ce se petrece în inima păcătosului, iluminat de Duhul Sfânt, prin Evanghelie. Pocăinţa schimbă întreaga gândire cu privire la Dumnezeu, cu privire la păcat şi cu privire la veşnicie. De aceea, adevăraţii pocăiţi caută să trăiască voia lui Dumnezeu, le este scârbă de păcat, nu-l mai iubesc, ci se feresc de el, iar prin puterea Duhului Sfânt caută să trăiască în toată curăţia. Biblia vorbeşte foarte clar despre pocăinţă ca fiind poruncită de Dumnezeu şi deci un lucru de împlinit pentru fiecare dintre noi.

Dumnezeu, nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, ci porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi. (Faptele Apostolilor 17:30, 31).

Vrei şi tu să te pocăieşti? Dacă da, chiar în locul în care te afli acum, spune şi tu rugăciunea vameşului: „Dumnezeule, ai milă de mine păcătosul!�(Luca 18:13). Apoi trăieşte de acum viaţa de adevărat creştin. Dacă te pocăieşti, s-ar putea să fii batjocorit, să ţi se spună că şi tu te-ai rătăcit. Nu te speria, pe aici au trecut toţi adevăraţii creştini. Lumea păcătoasă iubeşte ce este al ei, dar când cineva părăseşte calea lumii şi începe să meargă pe calea Domnului, aşa cum este scris în Evanghelie, este huiduit. Da, eşti rătăcit, că în loc să nimereşti uşa cârciumii, nimereşti uşa bisericii; în loc să-L înjuri pe Dumnezeu, acum Îl lauzi; în loc să ai iad în casă, acum începe să înflorească un colţ de rai. Faţă de toţi păcătoşii este rătăcire căci nu mai mergi pe calea lor. Dar bucură-te şi de batjocură şi mulţumeşte Domnului că te ajută să mergi pe calea Lui. E minunată această “rătăcire�! Slavă Domnului pentru ea.

Îi sunt mulţumitor lui Dumnezeu pentru soţia mea Dina-Lidia şi pentru cei doi copii ai noştri, David-Jonatan şi Timotei-Josua. Locuim în Oradea şi ne bucurăm de relaţia personală pe care o avem cu Dumnezeul nostru. A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin (1 Timotei 1:17).

Experienţe cu Dumnezeu

În umblarea mea cu Dumnezeu, am experimentat cât de necesară este credinţa creştină pentru a-ţi exercita cinstit şi în condiţii optime serviciul de poliţist… Într-o seară, în anul 2000, fiind de serviciu în Oradea, am sesizat că se încalcă regulile de circulaţie la o intersecţie. Am oprit autoturismul respectiv solicitând conducătorului documentele pentru control. Cetăţeanul italian, ce se afla la volanul maşinii, mi-a întins împreună cu actele personale şi o bancnotă de 100.000 lei. I-am spus acelei persoane că nu accept să fiu mituit iar el a replicat că „doar suntem în România şi… toţi iau�. M-am văzut pus în situaţia să dau mai multe explicaţii şi am precizat că refuz acei bani, nu de teama că vor afla şefii mei, ci datorită relaţiei mele personale cu „Şeful Poliţiei Universului – Domnul Iisus Hristos�, pentru că relaţia mea cu El este mai valoroasă decât toate bogăţiile acestei lumi. Italianul şi tânăra care era pe scaunul din faţă în maşină au rămas profund uimiţi de acest răspuns şi m-au întrebat dacă mai sunt şi alţi poliţişti în România care au îmbrăţişat asemenea convingeri… Biblia are un cuvânt de spus şi pentru astfel de situaţii: „Cel lacom de câştig îşi turbură casa, dar cel ce urăşte mita va trăi� (Proverbe 15:27). „Să nu primeşti daruri; căci darurile orbesc pe cei ce au ochii deschişi şi sucesc hotărârile celor drepţi� (Exod 23:8). De asemenea: „Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare, şi a fi iubit (de Dumnezeu) preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul� (Proverbele 22:1). În cele din urmă l-am atenţionat pe şofer să respecte legislaţia rutieră şi să nu mai păcătuiască.

Câteva luni mai târziu, am avut bucuria să împărtăşesc această experienţă cu şeful de atunci al Inspectoratului de Poliţie Bihor, acesta apreciind gestul meu şi încurajându-mă să depun orice efort pentru îmbunătăţirea imaginii Instituţiei din care fac parte. O altă experienţă care scoate în relief importanţa unei relaţii cu Dumnezeu… Unul dintre colegii mei aleargă în miez de noapte pentru a reţine un grup de răufăcători şi, fără să observe, îşi pierde un încărcător cu muniţia aferentă. Peste câteva minute, colegul în cauză sesizează acest lucru şi încep căutările până la ivirea zorilor dar fără nici un rezultat. Mai mulţi poliţişti ne alăturăm şi intensificăm căutările. Dimineaţa la orele 08,00 încă nu găsisem cartuşele. În astfel de împrejurări, fiind şi eu de faţă, am înălţat, în gând, o rugăciune către Tatăl meu din Cer: „Fie-Ţi milă Doamne de colegul meu, uită-Te la disperarea lui, neglijenţa lui poate să-l coste scump. Te rog condu-mă la locul unde şi-a pierdut acel încărcător şi deschide-mi ochii ca să-l găsesc, pentru binele colegului meu şi spre lauda Numelui Tău� Minunea s-a produs. Câteva minute mai târziu aveam încărcătorul cu cartuşe în mâna mea şi în felul acesta problema a fost rezolvată. Numele lui Dumnezeu să fie lăudat! Domnul Iisus poartă de grijă celor ce sunt pe calea Lui...

Unul dintre foştii mei şefi se pensionează. Ajung în satul lui, ne întâlnim şi printre altele îi pun o întrebare crucială: „sunteţi pregătit să-L întâlniţi pe Dumnezeu în viaţa de dincolo?� Un an mai târziu el l-a acceptat pe Iisus ca Domn şi Mântuitor personal însă nu după multă vreme s-a îmbolnăvit şi cancerul a avansat în tot corpul lui. De la greutatea de 100 de kg a ajuns la 48 de kg. Împreună cu alţi trei poliţişti creştini din Oradea, l-am vizitat şi intenţionam să-l încurajăm în suferinţa lui şi să-i îndreptăm toată atenţia spre patria cerească înainte de a părăsi această lume. Dar, spre surprinderea noastră, după ce ne-a ascultat cu atenţie, a cerut un pix şi o coală de hârtie apoi a schiţat ceva care trasa calea dintre pământ şi cer… şi a început să explice. Cuvintele acelui muribund, rostite mai mult în şoaptă, au fost o adevărată provocare pentru noi, cei sănătoşi în trup… Cu o pace deplină în suflet ne-a relatat cum, într-o vedenie, Domnul Iisus a venit la patul lui, în toi de noapte, I-a luat mâna sa în mâna Lui şi i-a zis: “VINO CU MINE�. Apoi l-a dus şi i-a arătat o parte din strălucirea locurilor cereşti. Experienţa aceasta s-a repetat şi în următoarea noapte…Priveam în faţa ochilor un om epuizat fizic dar puternic şi statornic în credinţa lui. Apropierea morţii nu i-a adus frică şi nici groază, ci dimpotrivă, pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere se putea citi pe toată faţa lui. Ne-a fost dat să vedem cum se îngrijeşte Marele Păstor de oile Sale. Cinci zile mai târziu asistam la înmormântarea lui.

Aceste experienţe, şi multe altele de acest fel, m-au încurajat pe calea credinţei şi m-au apropiat tot mai mult de Dumnezeul meu. Oriunde m-aş găsi am sentimentul siguranţei pentru că stau sub umbrela autorităţii şi protecţiei Domnului meu Iisus Hristos.



Col (r) Florian Chipea
ÃŽn al doisprezecelea ceas
citeşte mărturia

Insp. Princ. Costel IvaÅŸcu
Descătuşat de firea veche
citeşte mărturia

Subcomisar Gheorghe Åžtefan Åžeuleanu
Am fost mort ÅŸi acum sunt viu!
citeşte mărturia