Conferinta Nationala a Asociatiei Politistilor Crestini din Romania – Editia a XXII-a

Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria și pacea, pe care o dă credința, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiți tari în nădejde! (Romani 15:13)

La conferința națională APC România, care s-a desfășurat în perioada 19-21 august 2022, la Buziaș, județul Timiș au participat aproximativ 250 de persoane, din 19 județe ale României și din capitală (AR, B, BC, BH, BN, BV, CJ, CS, DJ, HD, IS, MM, MS, NT, OT, SB, SJ, SM, TL, TM), precum și din alte 8 țări (Republica Moldova, Serbia, Spania, Austria, Germania, Elveția, Slovacia, America). Au participat polițiști, polițiști de frontieră, polițiști de penitenciar, polițiști locali, jandarmi, pompieri, în activitate și în rezervă, unii singuri iar alții împreună cu soț/soție și copii, precum și câțiva membrii de onoare și colaboratori apropiați ai APC.

De remarcat este faptul că au fost multe familii, și este bine. Știm că familia, așa cum a stabilit-o Dumnezeu, este celula de bază a societății. Dacă avem familii bune, Biserica va fi sănătoasă iar societatea va avea viitor.

Toți cei 13 membrii ai Consiliului Director au fost prezenți, fiecare din ei aducându-și contribuția la realizarea acestei lucrări.

Această conferință a fost o binecuvântare pentru fiecare participant, adult, tânăr sau copil datorită bunătății Domnului nostru Isus Cristos. Totul a decurs bine pentru că aproximativ 70 de frați și surori din APC, într-un fel sau altul, și-au adus aportul (rugăciune, cântare, contabilitate, logistică, ordine, tineret APC, copii APC, coordonatori de ateliere, sunet, foto, video, cărți, mărturii, mesaje biblice etc.)

Mulțumim Domnului pentru generozitatea unei biserici române din Tampa, Florida, care a donat pentru APC România suma de 28,993 de lei, în felul acesta participanții la conferință au beneficiat de o reducere substanțială, adică 40% din costuri.

Plăcut este să colaboreze frații între ei. Domnul Dumnezeu ne-a înzestrat pe fiecare cu diferite daruri duhovnicești, spre folosul tuturor. Doar lucrând în echipă, în totală dependență de Domnul Isus, în unitate și smerenie, doar așa vom putea fi o binecuvântare pentru mulți alți colegi. Numai în felul acesta se va împlini viziunea APC de a ajunge cu Evanghelia la peste 5000 de oameni în uniformă, care să devină creștini practicanți, în România.

Mulțumim Domnului pentru toți tinerii cu epoleți, și pentru toți ceilalți tineri și tinere din familiile noastre, prezenți la conferință. Au fost în jur de 60. Domnul Dumnezeu a produs unitate, dragoste și acceptare între generații. La conferința următoare sigur vor veni mai mulți tineri. Așa lucrează Dumnezeu!

În cadrul conferinței a avut loc lansarea cărții ”Adevărul care Transformă” tipărită în august 2022, într-un tiraj de 5,000 bucăți prin generozitatea prietenilor noștri din organizația creștină Licht im Osten Elveția. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe frații noștri din Elveția, în special pe Patrick Pfander și pe Matthias Schoeni care au făcut posibil apariția acestei noi publicații APC. Cartea a fost și va fi distribuită gratuit colegilor noștri din toată țara. În această publicație au fost inserate 34 de mărturii persoanale din România, Serbia și Ungaria, o poezie și alte articole folositoare. A contribuit și fratele Titus Corlățean, deputat în parlamentul României, fost Ministru de Externe, prin ”Cuvânt înainte”.

Ne-am bucurat de prezența unei echipe Alfa Omega Tv. Au filmat aspecte din căteva sesiuni și patru cântări APC pe care le vom posta în viitorul apropiat pe pagina web a Asociației. De asemenea, au reușit să filmeze câteva mărturii personale pentru postul de televiziune.

Au fost organizate 15 ateliere profesionale, participanții grupându-se și discutând anumite spețe pe linie de credință-serviciu. Astfel de activități sunt benefice pentru toți. Timpul alocat a fost prea scurt (30 minute). În conferințele următoare vom aloca cel puțin 90 de minute.

Binecuvântată a fost activitatea evanghelistică organizată duminică la Casa de Cultură Buziaș. Numele Domnului Isus a fost înălțat, credincioșii au avut parte de zidire spirituală iar oamenilor care nu au experimentat încă nașterea din nou, li s-a explicat cu claritate cum pot deveni copii ai lui Dumnezeu.

Din discuțiile purtate cu mulți dintre participanți am înțeles că se duc acasă mulțumitori pentru buna organizare a conferinței și abia așteaptă să participe la alte întruniri și conferințe pe care le vom organiza în viitor, cu ajutorul Domnului. Domnul Dumnezeu va răsplăti osteneala fiecăruia care a pus umărul la pregătirea și desfășurarea acestei părtășii. Un aport special a fost adus de membrii Filialelor Timiș și Bihor. Așa trebuie, să conlucrăm unii cu alții spre slava Domnului.

S-a constatat că două zile sunt puține. În anul 2023 vrem să avem trei zile împreună, de joi după amiază, până duminică la prânz. De asemenea, pauza de o oră este insuficientă pentru părtășie liberă. La conferința următoare pauza va fi de două ore. Cu ajutorul Domnului vom căuta o zonă din centrul țării, unde să putem face și excursii; și de ce nu, competiții sportive.

APC România a trecut de vârsta adolescenței. Avem deja 22 de ani împreună, și-L rog pe bunul Dumnezeu să ne crească tot mai mult în harul Lui, ca să ajungem cu toții la înălțimea staturii plinătății lui Hristos.

Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică și în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.

Cu dragoste și multă apreciere,
Petrică Bohuș

Programul conferinței este pus la dispoziția dumneavoastră, apăsând AICI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *