Descătuşat de firea veche

Insp. Princ. Costel IvaÅŸcu
DGPM – Bucureşti

Am văzut lumina zilei pe 5 septembrie 1964, în comuna Selaru, judeţul Dîmboviţa într-o casă de ţărani ce munceau la CAP. Copilăria am petrecut-o în aceeaşi comună şi a fost un capitol minunat al vieţii mele. În vacanţele mele, punctele de atracţie au fost pădurea şi câmpul, iar între 10 şi 14 ani mergeam cu animalele la câmp. Vreau să menţionez faptul că, trăind în mijlocul naturii eram uimit de creaţia lui Dumnezeu: cerul înstelat, căldura soarelui, florile, cântecul păsărilor. Cu toate acestea, aveam multe întrebări fără răspuns. Pe la vârsta de 13 ani au apărut şi primele versuri stângace care vorbeau despre acelaşi lucru: creaţia fascinantă a lui Dumnezeu.

Cei din jur şi chiar părinţii mei de foarte multe ori mă ironizau pentru firea mea meditativă. Dacă eram certat, intram într-o izolare de nu vorbeam cu nimeni un timp şi nu mai găseam rost vieţii.
Bunicul meu din partea tatălui, pe care-l chema Ion a fost dascăl sau cantor la biserica ortodoxă din comună. Un om blând şi muncitor, dar, pentru el, biserica era un loc unde mergea ca la un serviciu banal. Paradoxal este faptul că, fiind dascăl ortodox, în casă la noi exista o Biblie, traducerea Cornilescu, iar din această Biblie am început şi eu să citesc.

Vreau de asemenea să menţionez faptul că Dumnezeu mi-a dat acest dar al dragostei de a citi şi de a cunoaşte cât mai multe lucruri. Voiam să ştiu care este locul meu în această lume, iar când tatăl meu, în vârstă de 43 ani, a plecat de pe acest pământ lăsând în urmă cinci copii, am fost foarte derutat în ceea ce priveşte sensul vieţii. Întrebările mă îngenuncheau şi totodată mă stimulau să caut ceva ce nici eu nu ştiam.
La vârsta de 14 ani am părăsit satul meu şi am intrat în vâltoarea vieţii de oraş, la Găieşti. Aici locuiam la internat şi deseori plângeam fiindu-mi dor de casa părintească. După doi ani petrecuţi aici m-am mutat la un liceu de metalurgie din Târgovişte, iar în 1982 am terminat liceul cu calificarea de oţelar.

Imediat după liceu, m-am înscris la Şcoala de subofiţeri de miliţie din Câmpina, pe care am absolvit-o în februarie 1984.

Şi iată-mă în luna martie 1984 în Capitala ţării. Am primit foarte repede o garsonieră confort redus şi foarte mândru am pornit pe drumul vieţii. Oraşul, cu mirajul său m-a atras foarte repede. Aveam 19 ani şi jumătate şi am început să iau viaţa în braţe şi să mă lupt cu ea, dar foarte curând am fost învins. Anturaje dubioase, consum de alcool, femei, ură, minciună, invidie, nelinişte, fără mese regulate şi singur în oraş: aceasta era viaţa mea.

Dumnezeu nu era nicăieri. Ţin minte că la vârsta de 15 ani am citit din Biblie Psalmii lui David şi i-am găsit fantastici. Mintea mea accepta acele frământări şi lupte ale psalmistului, era de acord cu el, dar ceea ce trăiam eu la Bucureşti era un amalgam de viaţă fără scop şi viziune. Unde era Dumnezeu?

În vara lui 1992, după un an lucrat la Serviciul Circulaţie, m-am mutat la Serviciul Pază Bănci, iar aici consumul de alcool s-a accentuat. Anturajul meu era deocheat dar nu cu elemente infractoare, cum zicem noi poliţiştii, ci cu prieteni şi colegi de serviciu.

În luna august a aceluiaşi an 1992 soţia mea era plecată cu copiii la ţară, iar eu eram liber. Dar ce libertate? Libertate de a face lucruri fără Dumnezeu. Consumam alcool foarte mult, iar seara când mă retrăgeam acasă intram în cadă, dădeam drumul la apă, iar datorită ameţelii adormeam şi mă trezeam sloi când apa era rece.

Să explic starea mea de atunci: eram permanent nemulţumit; eram neliniştit şi tulburat; nu aveam pace; viaţă destrăbălată; eram propriul meu stăpân; voiam să am întotdeauna dreptate; consum de alcool exagerat. ERAM NEÎMPLINIT SUFLETEŞTE. Mergeam la vale fără ajutor şi fără puterea de a mă opri. Când eram copil am citit în Biblie un verset care mi-a mers drept la inimă: Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra (Matei 6:33). Când am citit m-am revoltat. Cum şi de ce să caut prima dată Împărăţia lui Dumnezeu când eu vreau să trăiesc acum şi să mă bucur de lucrurile de pe pământ?

Dar, fără să vreau, profeţia se împlinise la mine. Am căutat altceva în afară de Domnul, şi iată-mă învins, cu mâinile goale, plângându-mi de milă pentru lucrurile care mi-aduceau numai necazuri şi frustrări.

La un îndemn al unui bărbat din satul meu, în ziua de 5 septembrie 1992, exact când împlineam 28 de ani, am intrat în sala din Strada Carol Davilla nr.48, Sector 5, Bucureşti, unde Biserica Evanghelică Română era adunată pentru închinare. Sfios, m-am aşezat pe o bancă din ultimele rânduri şi am ascultat predica. În acea sală în care nu cunoşteam pe nimeni, vorbitorul (Ionel Botgros) parcă îmi vorbea doar mie: „cât timp îl mai ţii răstignit pe Iisus pe cruce cu păcatele tale? Cât timp vrei să mai păcătuieşti?� Au fost cuvintele care m-au lovit în inimă, iar când vorbitorul a întrebat cine din sală voieşte să vină în faţă, m-am ridicat şi m-am îndreptat spre amvonul bisericii. Eu cred că în momentul acela am avut cel mai mare curaj din viaţa mea. A fost momentul predării mele fără rezerve în mâinile Mântuitorului şi unirea mea cu veşnicia.

Când am ieşit din curtea adunării, bucuria mea era fără margini. În drumul meu spre metrou am început să sar într-un picior. Simţeam că plutesc, simţeam că sunt liber, fără povara păcatelor care o purtasem multă vreme pe umerii mei. Gata, neîmplinirea îşi terminase jocul, iar germenii cerului au încolţit în inima mea. Abia atunci am înţeles mesajul Bibliei, motivul pentru care trebuia să caut mai întâi Împărăţia Lui Dumnezeu.

Prietene ce astăzi eşti împovărat, care aştepţi o rază de speranţă şi nu vine, prietene, când Dumnezeu te cercetează, nu lăsa clipa să zboare la cer fără curajul tău de a spune: DA! Celui ce te-a creat. A veni la Dumnezeu cu viaţa ta pătată şi neîmplinită este o favoare pentru El de a-ţi da un veşmânt nou, o viaţă curată, o speranţă că vei sta la dreapta Sa şi vei căpăta viaţa veşnică pentru care ai fost creat.

Nu frica de păcatele pe care le faci şi nu frica de iad te îndeamnă să vii la Domnul, ci dragostea Lui îţi dă şi puterea şi înfăptuirea pentru ca să capeţi statutul de copil al Său, mântuit pentru cer şi pentru veşnicie.



Agent ÅŸef Petru BohuÅŸ
Cine îmbracă uniforma... nu trebuie să dezbrace credinţa!
citeşte mărturia

Col (r) Florian Chipea
ÃŽn al doisprezecelea ceas
citeşte mărturia

Subcomisar Gheorghe Åžtefan Åžeuleanu
Am fost mort ÅŸi acum sunt viu!
citeşte mărturia