ÃŽn al doisprezecelea ceas

Col (r) Florian Chipea
Jandarmeria Oradea

M-am născut în localitatea Hidişelul de Sus, judeţul Bihor, la 1 februarie 1949. De profesie sunt militar – ofiţer de jandarmi, cu gradul de colonel. Am absolvit Academia de Înalte Studii Militare Bucureşti şi Facultatea de Electrotehnică şi Informatică Oradea.

Provin dintr-o familie de credincioşi baptişti şi până la vârsta de 11-12 ani am frecventat biserica împreună cu părinţii şi fraţii mei. Venind la Oradea, după intrarea la liceu, nu am mai frecventat biserica, dar continuam să mă rog atunci când aveam probleme şi să mă încred în Dumnezeu. Toată viaţa am avut sentimentul că sunt ocrotit în tot ceea ce aveam de întreprins, simţind mâna lui Dumnezeu la lucru.

După terminarea liceului m-am hotărât să dau examen la şcoala militară de ofiţeri activi ai Ministerului de Interne (intervenţie pază). Unii râdeau de mine când au auzit de intenţia mea spunând că nu am calităţile necesare. Eu cred astăzi că Dumnezeu a luat slăbiciunile mele şi le-a transformat în calităţi pentru că nu numai că am intrat la şcoală, dar am reuşit să termin cu calificativul “foarte bine�.

Viaţa de elev de şcoală militară m-a făcut să frecventez barurile şi restaurantele, iar după terminarea şcolii acest fapt s-a accentuat tot mai mult devenind un mod de viaţă. Astfel, în afara orelor de program, trăiam o viaţă duplicitară plină de destrăbălări. În şcoala militară, pe lângă concepţia materialist dialectică despre lume şi viaţă, ni s-a inoculat ideea că un adevărat ofiţer se caracterizează prin exigenţă şi duritate. Ştiam că dacă rămân în continuare cu firea sensibilă pe care Dumnezeu a format-o în fiinţa mea în anii copilăriei, pe când frecventam biserica, nu aveam nici o şansă să fac carieră militară. Am început să mă autoeduc pentru a deveni militarul de care era nevoie.
Făceam sport în timpul liber (judo, atletism şi altele) şi am început să urmăresc ofiţerii care mă impresionau, copiindu-le gesturile şi limbajul.

Acest proces a continuat şi după terminarea şcolii militare când, ca şi tânăr locotenent, mi-am împărţit viaţa între unitate, unde îmi terorizam subordonaţii aproape toată ziua, şi destrăbălările în care trăiam.

Modul exigent în care îmi făceam meseria nu a trecut neobservat nici de superiorii mei aşa că am fost detaşat mai mulţi ani la Bucureşti pentru diferite misiuni (ambasade, parade militare etc).
În anul 1977 după multe probleme prin care am trecut m-am hotărât să mă căsătoresc. Înainte de aceasta am fost obligat să mă botez în religia ortodoxă pentru că soţia aparţinea acestui cult. În copilărie am fost dus doar la binecuvântare în biserica baptistă, iar preotul nu ne cununa dacă nu eram şi botezat. Cu toate că ceremonialul de botez includea repetarea de trei ori a expresiei “mă leapăd de Satan�, Cel Rău nu s-a lepădat de mine, ci a continuat să-mi manevreze viaţa în continuare, desfrâul şi destrăbălarea creându-mi mari probleme în toate domeniile. Oficierea botezului nu mi-a schimbat în nici un fel viaţa pentru că eu şi înainte treceam în toate documentele, privitor la religia mea ca fiind cea ortodoxă sau “fără religie� întrucât religia baptistă mi-ar fi creat probleme la serviciu.

Exigenţa şi duritatea cu care mă comportam cu subordonaţii îi determinau pe aceştia să mă ocolească, dar eu conştientizam faptul că totul era doar o faţadă şi am ştiut tot timpul că există un Dumnezeu deasupra mea, ceea ce mă făcea ca dimineaţa când plecam la unitate să spun “Doamne ajută� şi aveam siguranţa că El mă va ajuta în acea zi.

Faptul că credeam în existenţa şi puterea lui Dumnezeu nu m-a împiedicat, ca la ordin, în urmă cu mulţi ani, fiind tânăr pe atunci, să conduc un grup de militari specializaţi în autoapărare cu misiunea de a împiedica oficierea unui botez nou-testamental în apele Crişului Repede. Era prin luna mai - iunie 1977 şi, în urma informaţiei primite de la organele de specialitate din acea vreme, am condus acest grup de luptători instalându-ne dispozitivul în zona în care aveam informaţii că avea să se desfăşoare botezul. Acolo, stând şi aşteptând, mă gândeam că de fapt şi eu provin dintr-o familie care împărtăşeşte acelaşi crez şi mi-a fost ruşine pe moment. Am avut mustrări de conştiinţă care m-au urmărit până nu demult. Aş putea continua relatarea multor situaţii asemănătoare, dar mă opresc aici.

Ca urmare a rezultatelor obţinute ca şi ofiţer am fost propus şi am urmat cursurile academiei militare obţinând diploma de ofiţer de stat major. După absolvirea Academiei Militare am fost numit şef de stat major al unităţii din care am plecat. Cu toate că aveam deja 36-37 de ani, am continuat viaţa de destrăbălare fără să-mi pese de nimeni şi de nimic, dar tot timpul în mine se dădea o luptă şi de fiecare dată învingea partea negativă.
Înainte de anul 1989, cu toată teama de a fi recunoscut, deoarece locuiam în zona bisericii baptiste nr. 2 din Oradea, astăzi biserica baptistă Emanuel, mergeam şi ascultam Cuvântul lui Dumnezeu stând afară în faţa uşii. Câteodată veneam din locuri de destrăbălare, vedeam lumea adunată afară şi mă ascundeam printre ei.

Predicile mă mişcau profund, ştiam că Dumnezeu îmi cunoaşte viaţa şi mă temeam de El, dar a doua zi continuam acelaşi mod de viaţă. Poate acest lucru m-a făcut ca după Revoluţie să facilitez introducerea în unitate a câteva sute de Nou Testamente de către Organizaţia Ghedeon. Din Testamentele distribuite mi-am oprit şi eu unul şi am început să citesc, în special duminica. Cu cât citeam mai mult Cuvântul lui Dumnezeu mustrările de conştiinţă şi temerile se intensificau. Ştiam că voi fi pedepsit pentru modul meu de viaţă şi căutam în Biblie capitolele şi versetele care se refereau la pedeapsă şi revenirea Domnului Iisus. Aproape toată viaţa am stat sub această teroare aşteptând ca Dumnezeu, în sfinţenia şi dreptatea Lui, să mă pedepsească. De câte ori suna telefonul aşteptam o veste rea care să-mi distrugă cariera, la care ţineam aşa de mult, ca urmare a vieţii pe care o duceam. Când ploua aşteptam parcă să fiu trăsnit aşa cum de fapt şi meritam. Noaptea aveam coşmaruri, dimineaţa mă gândeam că ar trebui să mă schimb, dar în timpul zilei nu puteam să mă împotrivesc tentaţiilor şi o luam de la început.

În perioada 1995-2003 frecventam sporadic biserica Emanuel din Oradea. Eram convins de iminenţa pedepsei şi urmăream cu aviditate emisiunile TV pe această temă. Eram interesat de orice discuţie pe teme biblice. În acest context, întâlnindu-mă la Spitalul militar cu un credincios din biserica Emanuel, am discutat împreună multe subiecte din Biblie.

Căutam cu disperare o cale de a scăpa de modul de viaţă pe care l-am avut sperând în acelaşi timp că şi pentru mine ar putea fi iertare şi mântuire. Mă frământa gândul să mă întorc la Dumnezeu, să-mi schimb viaţa, dar nu eram convins că mi se va îngădui să ajung la acest moment. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru îndelunga Sa răbdare şi milă pe care a arătat-o faţă de mine.

Într-o noapte, pe fondul acestor frământări, am visat un tânăr cu părul alb-strălucitor, cu ochi mari şi pătrunzători, care privindu-mă, mi-a zis: “Eu sunt IISUS, Eu te iubesc pe tine!�. Această experienţă m-a tulburat foarte mult pentru că poate aş fi înţeles că pentru mine mai există cumva iertare, dar nu puteam să înţeleg cum pot eu să fiu iertat şi iubit în starea în care mă găseam.

În noiembrie 2002, într-o Duminică dimineaţa, m-am hotărât să merg la biserica Emanuel. Simţindu-mă murdar din punct de vedere spiritual, stăteam mai mult pe holul bisericii. Aşa s-au scurs aproximativ două luni, asistând la programele bisericii stând în picioare. Tot pe hol eram şi în săptămâna de evanghelizare din 2003. Deşi erau mulţi oameni, nu m-am ruşinat şi, în ultima seară de evanghelizare, la predica pastorului Paul Negruţ, am ridicat mâna, arătând prin acest gest că sunt hotărât să-L primesc pe Iisus Hristos ca Domn şi Mântuitor în inima mea. Acest moment a constituit punctul de întoarcere de la o viaţă ignorantă la una trăită sub călăuzirea Duhului Sfânt.

Din acel moment totul a început să se schimbe în viaţa mea, Dumnezeu ajutându-mă să las în urmă vechile obiceiuri. Ispitele erau în continuare foarte mari pentru că cei din jurul meu nu puteau să înţeleagă schimbarea. Dar eu ştiu că în viaţa mea s-a produs o schimbare radicală, pe care numai Dumnezeu o putea face şi ştiu că El mă va ajuta să înfrunt ispitele, care nu aş putea spune că nu mai apar.

Nu-mi vine să cred că bariera durităţii a căzut şi a renăscut sensibilitatea sădită în inima mea în anii copilăriei. Mi-am găsit echilibrul şi sunt mai omenos, mai maleabil, dar lucrul cel mai important este că simt că am pus jos povara păcatelor şi ştiu că sunt liber în Domnul Iisus Hristos.

Acum pot să spun din toată inima mea că există iertare pentru orice om care vine cu pocăinţă şi credinţă la Dumnezeu şi El ne va ajuta să şi trăim în ascultare şi în voia Lui, aşa cum se cade celui ce spune că este creştin. Sunt foarte fericit că Dumnezeu mi-a dat harul să fac parte din Biserica Sa şi că pot astăzi să spun, împreună cu sfântul apostol Pavel, că: Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine. (Galateni 2:20).



Agent ÅŸef Petru BohuÅŸ
Cine îmbracă uniforma... nu trebuie să dezbrace credinţa!
citeşte mărturia

Insp. Princ. Costel IvaÅŸcu
Descătuşat de firea veche
citeşte mărturia

Subcomisar Gheorghe Åžtefan Åžeuleanu
Am fost mort ÅŸi acum sunt viu!
citeşte mărturia