Conferinta APC Tineret (02-03.11.2019)

Pe parcursul Conferinței Diviziei de Tineret a Asociației Polițiștilor Creștini din România care s-a desfășurat pe parcursul a două zile (02-13. Noiembrie 2019) – intitulată „Securitatea Europeană: Leadership, Etică și Integritate pentru o Securitate Durabilă”, a fost organizată în Oradea, sub patronajul Asociației Polițiștilor Creștini din România (www.cparo.ro) în parteneriat cu Universitatea din Oradea.
Principalele obiectie au fost atinse.
În aceste două zile am avut aproape 50 de participanți care au avut posibilitatea de a fi instruiți de către Wynand Duvenhage și  Andreas Quintus Smit, doi dintre cei mai buni formatori ai Pointman Leadership Institute (http://pointmanglobal.org/) din Africa de Sud.
Conferința a inclus șase sesiuni tematice pe topicuri în jurul instruirii etice bazate pe un caracter integru și leadership pentru prevenirea corupției.
Au existat discuții interactive și scurte dezbateri cu privire la contribuția conceptelor de „Leadership / Conducere”, „Integritate” și „Etică” în susținerea și dezvoltarea caracterului personalului din mediul privat, profesional, spiritual și social atât în context națională cât și în context global.
Unul din obiectivele Conferinței a stat în tratarea nevoilor angajaților din organizațiile românești prin susținerea și dezvoltarea comportamentelor și atitudinilor prin leadership bazat pe principii creștine, morale, etice și de respectarea a vieții umane în orice context.
Printre participanții acestui eveniment, se evidențiază conf. univ. dr. Sebastian Văduva din partea Universității Emanuel din Oradea și directorul Liceului Teologic Baptist Emanuel din Oradea, profesor Iosif Viorel Curta.
Conferința a fost prezidată de Șinca George Marius și Suciu Alina. și sprijinită în organizare de tinerii membri ai Asociației Polițiștilor Creștini din România – Filiala Bihor.
Partenerii strategici ai APC România în cadrul acestui eveniment au fost: Universitatea din Oradea, Universitatea Emanuel din Oradea, Universitatea Agora din Oradea, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Liceului Teologic Baptist Emanuel din Oradea, Școala Gimnazială nr.1 Lăzăreni și Asociația Abolishion Romania.
Totodată în data de 02.11.2019, a avut loc în cadrul acestei prime conferințe și întâlnirea generală a tinerilor din APC România, cadru în care a fost conceptualizată viziunea operațională și strategică a diviziei de tineret a APC România.
Mulțumirile noastre Îi sunt aduse în primul rând Lui Dumnezeu și apoi Asociației Polițiștilor Creștini din România – Filiala Bihor.

(more…)

Retrospectiva!

Informare APC România

 O privire în urmă (2017-2018)

Prin harul Domnului nostru Isus Hristos, în decursul anului 2017 și 2018, membrii A.P.C. România s-au implicat în activități, precum:
– conferințe naționale la Oradea și București; întruniri de post și rugăciune la Vatra Dornei;
– întruniri de părtășie și evanghelizare în diferite zone ale țării noastre; concerte de colind la Oradea, Zalău și Timișoara;
– participare la conferinţele poliţiştilor creştini din Moldova și Spania;
– misiuni de evanghelizare în penitenciare; slujire cu mesaj şi mărturii personale în diferite biserici din ţară şi străinătate;
– întruniri săptămânale de părtășie și rugăciune a polițiștilor, jandarmilor și pompierilor la Oradea, Cluj-Napoca, Zalău, Arad, Timișoara și București;
– pregătirea corului polițiștilor creștini din Oradea și Cluj-Napoca și slujire la diferite evenimente;
– activităţi educative şi de prevenire în şcoli;
– tipărirea, lansarea și distribuirea cărții Polițistul Creștin în Serbia;
– pornirea unor grupuri de rugăciune a polițiștilor la Belgrad și Subotica; ş.a.md
Activităţi şi proiecte pentru 2019

  • Conferinţa naţională APC România, 5-8 septembrie, în județul Cluj.
  • Trei zile de post şi rugăciune, 07-10 februarie, la Vatra Dornei, jud. Suceava.
  • Conferinţe regionale: Rădăuţi …
  • Înființare grupuri de rugăciune APC în diferite orașe din România
  • Misiune în Serbia și Ungaria.
  • Pregătire mărturii personale poliţişti creştini pentru pagina www.cparo.ro
  • Concerte de colind APC în decembrie, cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului Isus Cristos.

(more…)

Seria Concertelor de colind A.P.C. România în 2018

Seria Concertelor de colind A.P.C. România în 2018 în mun. Oradea, mun. Zalău și mun. Timișoara desfășurate în luna decembrie a anului 2018

 

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru, Iisus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești, în locurile cerești, în Hristos. (Efeseni 1:3).

În luna decembrie 2018, cu prilejul sărbătorii amintirii Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, Asociația Polițiștilor Creștini din România a organizat un turneu de Concerte de Colind, desfășurate în mun. Oradea, mun. Zalău și mun. Timișoara, unde au participat colegi polițiști, polițiști de frontieră, polițiști de penitenciar, jandarmi și pompieri, singuri sau însoțiți de familie. La evenimentul de la Timișoara au fost primiți cu inimile și brațele deschise și polițiști prieteni din Serbia.

Cuvântul lui Dumnezeu a fost predicat cu multă putere și explicat cu claritate. A slujit prin colind și cântare, Corul Asociației Polițiștilor Creștini din Oradea, Zalău și Timișoara, precum și Corul de copii al Asociației Polițiștilor Creștini din Oradea.

Copiii prezenți la acest șir de evenimente s-au bucurat să primească diferite cadouri, Biblii și Revista „Felinarul”.

A Lui, care ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său și a făcut din noi o împărăție și preoți pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava și puterea în vecii vecilor! Amin. (Apocalipsa 1:5,6). (more…)

Conferinta Asociatiei Politistilor Crestini din Romania – Editia a XVIII-a

În perioada 30 august – 2 septembrie 2018, la Campusul Universității ADVENTUS Cernica (lângă București) a avut loc cea de-a optsprezecea conferință națională a Asociației Polițiștilor Creștini din România participând aproximativ 100 de persoane, din capitală și 15 județe ale României (B, BH, CJ, NT, OT, SJ, CT, PH, GJ, TR, TM, SM, AR, MS), precum și din alte 4 țări (Germania, Republica Moldova, Serbia și Austria). Conferința a fost găzduită și pregătită de APC-Filiala București.

Domnul general de poliție, prof. dr. Pavel Abraham, președinte de onoare APC, a vorbit despre importanța ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu pentru dobândirea unei conduite morale, sănătoase. Avem nevoie să ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu, spunea dumnealui, pentru că în general ”ne iubim fără dragoste și ne urâm fără motiv”.

Președintele Federației Internaționale a Polițiștilor Creștini, Matthias Lehman a adus un salut din partea polițiștilor creștini răspândiți în cele cinci continente, apreciind foarte mult dezvoltarea rapidă a Asociației din România și implicarea ei în țările vecine.

Sâmbătă dimineața am vizitat Casa Poporului din București, cântând împreună și lăudând pe Domnul Dumnezeu, ajutați de Cornel Cuibus la acordeon.

Duminică dimineața am format câteva echipe pentru slujire în diferite biserici creștine din București și împrejurimi.

A Lui, care ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său, și a făcut din noi o împărăție și preoți pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava și puterea în vecii vecilor! Amin.

Petrică Bohuș, vicepreședinte APC România

 

Facebook & Youtube

facebook

Suntem ON-LINE

Majoritatea evenimentelor Asociației Polițiștilor Creștini din România – Filiala Bihor le puteți regăsi pe pagina de socializare Facebook (link: https://www.facebook.com/www.cparo.ro/) iar clipurile video (marturii, interviuri, interpretări ale corului APC România, concerte sau alte evenimente) le găsiți pe pagina de Youtube (link: https://www.youtube.com/user/PolitistCrestin).

Asteptam sa ne urmariti on-line si sa fiti alaturi de noi atat in rugaciune cat si in tot ceea ce intreprindem.youtube