Slider - Marturia Personala

Securistul convertit – Colonel r. Sergiu MAMEI (Republica Moldova)

MameiSColonel r. Sergiu MAMEI

Republica Moldova

Mă numesc Sergiu Mamei, locuiesc în oraşul Chişinău, Republica Moldova, şi am 47 de ani. Sunt căsătorit și împreună cu soţia mea avem trei copii şi o nepoţică. În prezent sunt pensionar militar cu gradul de colonel în rezervă.

M-am născut în perioada când părinţii mei erau studenţi, care îşi perfectau studiile la Universitatea de Medicină din orașul Chişinău. Peste puţin timp după naşterea mea am fost trimis să locuiesc la bunicii de la ţară pentru a da posibilitate mamei mele să-şi continue studiile. Părinţii, ca şi majoritatea tinerilor din perioada sovietică, erau atei, cu toate că respectau formal unele din obiceiurile şi tradiţiile bisericii creștine ortodoxe. Altă situaţie era cu bunicul, care provenea dintr-o familie de slujitori ai Bisericii Ortodoxe. Din copilărie, acest bunic a încercat să-mi altoiască ascultarea de Dumnezeu. Şi probabil ar fi reuşit, dacă de la vârsta de 6 ani nu m-aș fi întors să locuiesc la părinţi.

De-a lungul anilor de studii din şcoala medie şi şcoala superioară militar-politică, educaţia în stil sovietic practic a izbutit să şteargă din memoria mea acele valori spirituale clădite cu atâta drag de bunicul, dar nu şi din sufletul meu. Aceasta mi-a dat posibilitatea de a trăi o viaţă nu chiar destrăbălată, dar însă nu lipsită de păcate faţă de Creatorul nostru, deoarece viaţa mea era fără Dumnezeu – pentru că nu-L cunoșteam într-un mod personal. Înţelegerea aceasta a venit mult mai târziu decât ar fi trebuit. Multe momente dureroase şi neplăcute din viaţa mea nu ar fi avut loc, precum divorţul ş.a., dacă aș fi avut o relație personală cu Dumnezeu.

După întoarcerea mea la Tatăl ceresc am înţeles că El niciodată nu m-a lăsat în voia minții mele, deoarece consecinţele neascultării mele puteau fi mult mai drastice. Şi nu doar prin pedepsele sau încercările blânde, cu care m-am confruntat, dar şi prin prezenţa permanentă în jurul meu a adevăraților copii ai Domnului.

După absolvirea cu succes a şcolii militare, practic în fiecare subunitate unde eram repartizat cu serviciul, erau prezenţi ostaşi din rândul celor pocăiţi. Aceştia, acum înţeleg că erau trimișii Domnului Isus, pentru a mă opri din calea pierzării, pe care mergeam. Acești ostași credincioși încercau să-mi îndrepte paşii şi privirea spre ce-L ce mă aştepta cu atâta dragoste şi răbdare. Însă firea pământească, de care aveam o mare grijă, mi-o lua înainte. Mă consideram destul de puternic şi înarmat cu cunoştinţe, că nu mai aveam nevoie de ajutor din afară. A durat mult timp această încredere în mine însumi. Avansam în grade şi în funcții, dar încăpăţânarea a avut și consecinţe. Am ajuns la divorţ. În a doua căsătorie, din nou am ajuns la limită şi am început să-mi pun întrebări, de ce oare eu trec prin aceste încercări. Răspunsul a întârziat dar a venit atunci când eram gata să-l accept.

Au fost mai multe căi prin care Domnul bătea la uşa închisă a inimii mele, cerându-mi să mă întorc la El. Majoritatea chemărilor au fost respinse de mine, dar îi mulţumesc Domnului Isus că nu a renunţat la mine şi astăzi sunt în Împărăţia Sa. Slăvit să-I fie Numele!

Calea de succes a fost trasată de Dumnezeul cel atotputernic prin fraţii şi surorile din cadrul Asociaţiei Poliţiştilor Creştini din Moldova (APCM), care de fapt, o aveau în vizor pe soţia mea Larisa, angajată în cadrul Ministerului de Interne. La inima soţiei s-a ajuns prin intermediul fiicei noastre, Irina. Aici mă voi opri mai detailat.

În vara anului 2002, APCM a organizat o tabăra creștină pentru copiii poliţiştilor şi funcţionarilor MAI. Cheltuielile erau suportate de organizatori, cu condiţia ca părinţii să fie prezenţi la încheierea taberei. La această întrunire, pentru prima dată m-am întâlnit cu credincioşii evanghelici (până atunci le spuneam „sectanţi”). Mai mult de atât, printre ei erau şi persoane în ţinută de poliţişti. Ei cântau, recitau poezii, au fost şi mărturii personale prin care spuneau cum le-a fost schimbată viaţa prin credința în Fiul lui Dumnezeu. Copiii au avut şi ei un program de laudă la adresa Domnului. Atunci, am spus că e frumos şi plăcut dar nu e pentru mine. Eram de părere că militarul nu poate sluji şi ţării şi Domnului Isus Hristos. Soţia mea, după această întâlnire a ajuns la altă concluzie, deoarece încetul cu încetul, în comportamentul ei am început să observ unele schimbări în bine. Un pic mai târziu, Larisa împreună cu două prietene a început să participe duminica la o biserică baptistă din vecinătatea casei noastre. Nu mă prea deranja acest lucru dar când m-a anunţat că doreşte să se boteze, hotărârea ei m-a pus în gardă. Am avut o discuţie mai aprinsă, deoarece prima mea soţie, frecventa o organizaţie cu tentă religioasă, şi peste puţin timp a decis să-şi continue viaţa cu conducătorul acelei organizații. Larisa a încercat să-mi explice, că este o altă situaţie şi viaţa noastră de familie nu va fi afectată negativ, decât spre bine.

Totuși, eu am fost categoric împotrivă. Au fost încercări din partea fraţilor din APCM şi din partea bisericii locale de a mă convinge să nu fiu împotrivă, eu însă rămâneam ferm pe poziţia iniţială. Atunci, Larisa m-a anunţat că ea a decis să se boteze indiferent de poziţia mea, şi dacă vreau, vom păstra relația de căsătorie, iar dacă nu, divorţăm, însă ea va rămâne devotată Domnului Isus. A avut doar o rugăminte, în cazul hotărârii negative din partea mea, să fiu totuşi prezent la botez. Eu i-am răspuns că mă voi mai gândi la această propunere. În final am decis să cedez şi să fiu alături de ea în acele clipe. Prin urmare, a fost o decizie care mai târziu îmi va schimba radical viaţa. Până în acea zi am mai fost în biserica baptistă la unele servicii divine, dar nu mă impresionau cu nimic, eram persoana care criticam tot ce se petrecea în Adunare, deoarece le vedeam prin ochelarii ateismului şi prin doctrinele comuniste, cu care eram îmbibat încă de pe băncile şcolii militar-politice.

Din momentul în care Larisa a răspuns afirmativ la întrebările pastorului, adică, că ea crede în Domnul Isus Hristos şi îşi dedică viaţa Lui, în interiorul meu a început o furtună. Două nopţi după aceasta nu mai aveam somn, până la un moment dat când am înţeles că merg cu încăpățânare împotriva Comandantului Suprem, Isus Hristos şi nu mă difer cu nimic de acel Saul, care trăia pentru a se răfui cu creştinii. M-am sculat din pat, m-am așezat pe genunchi și L-am rugat pe Isus să fie Comandantul meu, să mă ierte pentru împotrivirea mea, să mă spele de toate păcatele mele. Nu mai ţin minte toate, în amănunt, dar dimineaţa m-am trezit un alt om – fericit şi plin de bucurie. Prima care a auzit despre decizia mea, de a fi sub autoritatea lui Isus şi a-L sluji pe El, a fost Larisa, soția mea. Ne-am bucurat şi am plâns împreună. A fost unul din rarele cazuri când am plâns, militarii nu au dreptul la lacrimi, aşa am fost educat, dar Hristos Domnul, prin Duhul lui cel Sfânt mi-a schimbat temeliile vieţii.

Puţin mai târziu am împărtăşit decizia mea, cu fraţii din APCM şi cu Biserica Baptistă în care se boteza-se Larisa. Toți s-au bucurat împreună cu mine. Am anunţat pastorul, că doresc să mă botez. Am primit răspunsul afirmativ dar totodată mi s-a spus că va trebui să mă pregătesc din punct de vedere spiritual, să învăţ multe lucruri din Sfintele Scripturi şi fraţii din biserică, în final, v-or decide dacă sunt demn sau nu pentru a intra în apa botezului. În interiorul meu, din nou revoltă, dar Domnul a îngăduit să trec prin mai multe încercări ca să mă smerească și să devin un ostaş ascultător, care este gata de a executa poruncile Lui şi nu a le discuta.

Pas cu pas, Domnul î-mi descoperea, şi continuă s-o facă şi astăzi, toată frumuseţea şi dulceaţa Cuvântului Său. Uitându-mă la zilele din trecut îi mulţumesc Domnului Isus pentru dragostea cu care El mă educa să-I fiu ascultător. El mă ajuta să mărturisesc Cuvântul Său colegilor mei de serviciu, să mă implic în lucrarea de ajutorare a văduvelor şi a copiilor orfani, în vestirea Evangheliei în închisori.

Nu este uşor, activând într-un serviciu special, să anunţi că mai serveşti pe cineva, chiar dacă spui că acesta este Domnul Isus Cristos, Salvatorul lumii din păcat, ce-L care şi-a dat viaţa pentru ca noi s-o primim şi s-o trăim întru slava şi gloria Sa. Domnul Isus, este acela care mi-a dat cuvintele necesare, puterea şi convingerea de a fi ferm în decizia luată, în a-L urma, ca să-mi mărturisesc credinţa în faţa colegilor şi comandamentului. Cu toate că nu toţi au acceptat mărturisirea mea, nu eram înţeles și primeam deseori refuz, Domnul nu m-a lăsat din mâna Sa niciodată. El a fost acela care a semnat cu mâna comandantului raportul de fi acceptat la cursul de masterat în teologie practică. Primul caz din istoria Serviciului, dar sper că nu ultimul, deoarece Domnul Isus doreşte ca fiecare persoană să fie salvată, mai cu seamă cei ce poartă epoleţi.

După trecerea în rezervă, credeam că va fi mai uşor, dar lupta duhovnicească este neîncetată. Am avut şi înfrângeri dar am fost ascultat de Isus şi ajutat ca să mă ridic şi să merg înainte cu El. Mulţumesc fraţilor şi surorilor din biserica locală, celor din APCM, celor din Institutul Internaţional TCM din Viena, Asociaţiei Poliţiştilor Creştini din România, Misiunii Creştine pentru Închisori din Moldova, precum şi multor alţi slujitori al Domnului care m-au ajutat şi continuă să mă ajute în creşterea spirituală, în credinţă şi viaţa zi de zi în executarea misiunilor încredințate de Domnul meu Isus Hristos.

Domnul fie binecuvântat şi lăudat că m-a întărit în această decizie de a-L urma pe El, până la capăt. El este tăria oricui se lasă condus de El. Și astăzi am certitudinea că am luat cea mai bună decizie pentru viaţa mea.

 

Chișinău,

16 februarie 2016

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *